InfractionalLocal

Material lemnos confiscat de polițiștii din Ștefănești

Sâmbătă, polițiștii dim cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 38 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de peste 4 metri cubi de material lemnos.

Exemple:

La data de 4 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 294 B, în comuna Dobârceni, o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 57 de ani, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de transport, pentru materialul lemnos confiscat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de peste 3.000 de lei a fost confiscat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page