Local

Măsuri dispuse la nivelul județului Botoșani pentru prevenirea unor situații de urgență – FOTO

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani s-a întrunit, astăzi, în ședință extraordinară, pentru adoptarea unor măsuri în vederea prevenirii apariției unor situații de urgență, ca urmare a intrării în vigoare a avertizări meteorologice tip „Cod Portocaliu” ce vizează județul Botoșani, în următoarele ore.

Fenomenele prognozate sunt ninsori abundente și strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla, la rafală, cu 55 – 65 km/h, viscolind zăpada, până mâine, la ora 14:00.

În vederea monitorizării evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase și pentru adoptarea unor măsuri, în cel mai scurt timp, în cadrul ședinței s-au stabilit următoarele:

– avertizarea populației cu privire la fenomenele prognozate;

– monitorizarea persoanelor vulnerabile, a gravidelor din ultimul trimestru de sarcină, a persoanelor dializate, a celor dependente de oxigen şi a celor cu stimulator cardiac;

– pregătirea și verificarea forțelor și mijloacelor de intervenție;

– asigurarea viabilității căilor de comunicație rutiere din administrare;

– asigurarea confortului termic la abonații casnici și instituții (agent termic);

– asigurarea furnizării continuității utilităților publice (energie electrică, apă);

– pregătirea spațiilor de adăpostire a persoanelor surprinse în trafic de fenomenele meteorologice prognozate, precum și organizarea și funcționarea aprovizionării cu alimente și apă a populației la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost înștiințate să instituie serviciul de permanenţă la sediile primăriilor, să monitorizeze situaţia şi să anunţe în cel mai scurt timp Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în cazul producerii unor evenimente generate de fenomenele meteorologice prognozate.

Reamintim că, la nivelul ISU Botoșani a fost activată grupa operativă și s-a dispus asigurarea rezervei de personal pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

În acest moment, se circulă pe toate drumurile din județul Botoșani.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

–        evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, însă dacă acest lucru nu este posibil, informați-vă, în prealabil, asupra condițiilor de drum;

–        înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);

–        urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page