Local

Mașini înzăpezite în județ din cauza viscolului – FOTO&VIDEO

23 de autoturisme în care se aflau 38 de persoane, o mașină care transporta patru persoane dializate și un microbuz cu 13 călători, din care doi copii, rămase înzăpezite între Ionășeni și Vânători, precum și între Vânători și Trușești, au fost ajutate să-și continue drumul de către pompieri. Aceștia se aflau într-o misiune de monitorizare, pe DN 29 D Botoșani – Trușești – Ștefănești, alături de prefectul județului, Sorin Cornilă.

Echipajul ISU Botoșani, prezent în teren pentru a monitoriza situația pe DN 29 Botoșani – Săveni, a intervenit pentru a scoate din zăpadă o autoutilitară și un autoturism, rămase înzăpezite la ieșirea din localitatea Unțeni.

La ieșirea din orașul Ștefănești, un autoturism în care se afla o persoană a fost scos din nămeți de un echipaj de pompieri.

Un microbuz în care se aflau trei persoane și un autoturism cu trei pasageri, rămase înzăpezite la Brăteni (comuna Dângeni) au fost scoase din zăpadă de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni.

Meteorologii au prelungit „Codul Portocaliu” pentru județul Botoșani, până mâine, la ora 14.00. Potrivit acestora, va ninge consistent și se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul va sufla cu viteze de 55 – 75 km/h, viscolind zăpada.

Având în vedere faptul că pe majoritatea drumurilor județene și naționale din Botoșani se circulă în condiții de iarnă, vă recomandăm să nu porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Pentru drumuri județene – 0231/ 510 792

Pentru drumuri naționale – 0746296241

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page