
Deși frigul s-a instalat de-a binelea, noi ne pregătim să întâmpinăm primăvara cu muzică și voie bună.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani în parteneriat cu Primăria Dorohoi și Centrul de Informare Turistică Dorohoi organizează cea de-a XLI a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor dorohoian”.
În perioada 28 februarie și 1 martie la Teatrul de Vară din Dorohoi, vor răsuna șlagăre de muzică ușoară românească.
Anul acesta avem privilegiul de a colabora cu FICS Pop Orchestra, ansamblu al Uiversității Naționale de Arte George Enescu din Iași care va acompania live toți concurenții trecuți de preselecție.
Cei 25 de concurenți din mai multe zone ale țării vor fi jurizați de un juriu format din oameni de specialitate, experți în materie de muzică avându-l ca Președinte de juriu pe Maestrul Dirijor și Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din 1990- VIOREL GAVRILĂ, Conferentiar univ. dr. at Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași și totodată cel care se ocupă de conducerea muzicală a FICS Pop Orchestra al UNAGE, Iași – DAN SPÎNU, Director al Clubului Copiilor din Dorohoi, membru în Corpul Național al Experților în managementul educațional- MARCEL DUPU, solistă vocală, fostă concurentă la Vocea României și profesor de canto MĂDĂLINA OMANIA și consultant artistic pe Compartimenul Muzică în cadrul CJCPCT Botoșani, MARIANA ICHIM HODAN vor cântări cu maxim de precizie prestațiile concurenților, astfel încât premiile să fie acordate celor mai buni dintre cei buni.
Invitați în recital vor fi; în prima seară de festival va concerta mult îndrăgitul artist PEPE, iar în cea de-a doua seară a galei laureaților vor evolua fosta câștigătoare a trofeului „Mărțișor dorohoian” ediția a XL- a, 2025, GIULIA- ELENA HAIDĂU – IAȘI și FICS POP ORCHESTRA al UNAGE Iași, conducerea muzicală DAN SPÎNU, soliști vocali: SOFIA ANDRONIC, ADILIA CHIRIAC și SERGIU GHIUZAN.
Biletele sunt puse în vânzare la sediul Cinematografului “Melodia” din Dorohoi. Telefon 0786/804048. Preț bilet: 100 lei ambele seri.
Consultant artistic – Compartiment Muzică CJCPCT
Mariana Ichim Hodan