Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a primit cartonașul galben contra Rapidului, la scorul de 1-1, și va urmări din tribune primul meci din anul 2022.
Marius Croitoru a fost protagonistul unui moment comic pe Arena Națională. În minutul 61, dus de val, a prins o minge care încă nu părăsise suprafața de joc. Asistentul Daniel Mitruți a remarcat acest lucru și l-a atenționat pe Sebastian Colțescu. „Centralul” i-a arătat cartonașul galben antrenorului de la FC Botoșani.
Marius Croitoru, „băiatul rău” al Ligii 1
Pentru Croitoru este al 8-lea avertisment din actuala stagiune va fi suspendat pentru a doua oară. Va rata partida de la Sf. Gheorghe, din runda cu numărul 22.
Și mai interesant este faptul că niciun alt tehnician din Liga 1 nu a fost ținut în tribune pentru cumul de cartonașe în acest sezon. Croitoru a deținut recordul și anul precedent, când a primit primit 16 cartonașe galbene și două roșii.
Emil Săndoi, „modelul” lui Marius Croitoru
În august 2018, Emil Săndoi a fost protagonistul unui moment asemănător. Pe atunci antrenor al lui FC Argeș, în liga secundă, a intrat în tren și a blocat un contraatac al adversarei din acel moment, Chindia. „Centralul” Adrian Comănescu i-a arătat direct cartonașul roșu și l-a trimis în tribune.