ImportantPolitic

Marius Budăi: „Guvernarea PSD va reduce impozitarea muncii pentru creșterea salariilor celor 55.000 de angajați botoșăneni și 4,5 milioane de salariați din toată țara!”

Deputatul social democrat botoșănean, Marius Budăi, candidat pentru un nou mandat de parlamentar a anunțat astăzi că PSD dacă va ajunge la guvernare va implementa un program de fiscalitate pentru scăderea impozitelor pe salariile mai mici de 6.000 lei, până la impozit ZERO pe salariu minim. Această măsură va determina creșterea salariilor pentru toți cei 55.000 de angajați de la privat și de la stat din județul Botoșani.

Reducerea impozitării muncii pentru salariații cu venituri mici și cei din clasa de mijloc se poate realiza din prima lună de guvernare, prin creșterea sumelor deduse de la impozit, iar impactul va fi de doar 0,2% din PIB, fără nicio presiune pe mediul de afaceri.

PSD va reduce impozitarea muncii și astfel va determina creșterea salariilor pentru toți angajații din județul Botoșani, atât din mediul public, cât și din zona privată. Astfel, pentru 35.000 de botoșăneni, care au salariul minim, impozitul va fi zero, iar pentru 20.000 dintre aceștia, impozitarea va fi redusă cu 85%. La nivel național mai mult de 4,5 milioane de angajați vor beneficia de creșterea salariilor în urma aplicării măsurilor de reducere a impozitărilor pe venituri. Prioritatea noastră pentru următorii patru ani este păstrarea locurilor de muncă și creșterea sigură a veniturilor românilor, așa cum a fost de fiecare dată când noi am fost la guvernare. În timp ce PNL şi USR nu propun nimic, PSD vine în fata românilor cu soluții concrete, cu măsuri țintite, corecte, simple, pentru tinerii care nu-și mai găsesc o slujbă după ce au fost concediați, pentru persoanele peste 55 de ani, pentru cele din grupurile dezavantajate, precum și cu un program privind stimularea natalității care poate rezolva problema demografică din fiecare județ, inclusiv din Botoșani”, a declarat Marius Budăi.

Programul fiscal propus de PSD prevede creșterea salariilor la 85% dintre angajații din România prin impozit ZERO la salariul minim și scăderea impozitării la salariații cu copii și la cei cu veniturile sub 6.000 de lei pe lună. De asemenea, va fi impozit ZERO pe bonurile de masă primite de angajați prin includerea acestora în categoria veniturilor neimpozabile.

Candidez pentru încă un mandat de parlamentar cu hotărârea de a lupta ferm împotriva tuturor măsurilor de austeritate care deja se anunță că vor fi promovate de Guvernul PNL-USR-PLUS, DREAPTA-UNITĂ, după alegerile parlamentare. Ținta guvernării PSD este reangajarea celor 800.000 de șomeri, victime ale guvernării PNL și crearea a peste 500.000 de noi locuri de muncă, bine plătite. Guvernul Orban e mai periculos decât coronavirusul! Oamenii sunt mai loviți și suferă mai rău din cauza deciziilor incompetente, absurde, ale guvernului Orban decât din cauza virusului. Orice zi în plus cu guvernul Orban la conducerea țării înseamnă mai mult rău, mai mulți morți, mai multe cazuri de îmbolnăviri, mai mulți șomeri, mai multe falimente, mai multă sărăcie, mai mult pericol pentru viața și familia fiecărui român. De aceea, îi rog pe botoșăneni să-și ia toate măsurile de protecție sanitară și să vină la vot pe 6 decembrie pentru a trimite acasă guvernarea liberală!”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page