Politic

Marius Budăi: Cîțu vine la Botoșani să ia voturile liberalilor, nu să le spună botoșănenilor de ce a alocat Zero lei pentru sănătate, educație și investiții locale!

Vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Marius Budăi i-a transmis astăzi o invitație premierului Florin Cîțu, care sosește vineri la Botoșani, pentru a se întâlni cu toți primarii și parlamentarii din Botoșani, astfel încât să cunoască problemele reale din fiecare comunitate locală, nu doar cu cei ai PNL și USR.

Fac un apel public la domnul Cîțu din partea tuturor aleșilor locali, ai colegilor mei parlamentari și ai cetățenilor din Botoșani să își facă timp, la ce oră dorește și unde vrea, să se întâlnească cu noi și să ne spună cum a șters cu buretele județul nostru de pe harta investițiilor prin Anexa 7.03 de la Bugetul de stat pentru 2021. E premierul României, nu al PNL, al USR-PLUS sau al grupurilor de interese din jurul său. Să aibă curajul, să nu mai fugă la fel ca în Parlament din fața presei și a reprezentanților Opoziției, când trebuie să dea explicații cu privire la înghețarea alocațiilor, pensiilor, salariilor sau a opririi programelor pentru tinerii antreprenori și pentru fermieri”, a delcarat deputatul PSD Marius Budăi.

Cîțu abuzează de poziția de premier și de banii publici pentru a-și face campanie electorală în tentativa de a deveni președinte al PNL. Este revoltător modul în care prim-ministru a anunțat crearea unui nou instrument pentru a împărți discreționar miliarde de lei, după modelul deja patentat al Anexei 7.03, în condițiile în care proiectele din PNDL au rămas fără finanțare pentru că s-au terminat banii.

În loc să distribuie echilibrat fondurile publice, potrivit legii și programelor aprobate, premierul Cîțu anunță un nou program guvernamental, de 7 miliarde de lei, pentru drumurile publice – județene și locale.

Cîțu vine la Botoșani să ia voturile liberalilor, nu să le spună botoșănenilor de ce a alocat Zero lei pentru sănătate, educație și investiții locale! E campanie electorală pe față, pe bani publici. Dacă lui Cîțu realmente îi păsa că nu este asfalt peste tot, ar fi trebuit să aloce resurse suplimentare prin PNDL, unde deja banii pentru acest an s-au terminat și mii de proiecte așteaptă rectificarea bugetară în speranța că vor mai fi finanțate. România e într-o derivă totală! Nici lui Cîțu și nici lui Orban nu le mai pasă de guvernare, de marile și gravele probleme ale populației și ale economiei. Tot ce contează pentru ei este interesul personal! Lupta pe ciolanul guvernării, în rest nimic pentru oameni”, a subliniat primvicepreședintele PSD Botoșani Marius Budăi.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page