ECONOMICsocial

Marius Budăi, anunţ tranşant despre ajutoarele sociale. Ce categorie va fi exclusă din acest program

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat ce categorie de români nu vor mai primi ajutoare sociale şi unde se vor face anchete complexe pentru a determina cine merită acești bani.

Mai exact, ministrul Marius Budăi anunţă că cei care sunt apți de muncă, dar refuză să se angajeze nu vor mai face parte din acest program şi anunţă anchete pe trei direcții importante.

“O să acordăm sprijin, dar o să acordăm sprijinul care celor care într-adevăr au nevoie. Vorbim de o nouă reformă a ceea ce se întâmplă, şi ce se întâmpla cu ajutorul social, acel intitulat venitul minim de incluziune care este sprijinit pe 3 piloni extrem de importanți.

Un pilon este evitarea și diminuarea cât mai mult a riscului de sărăcie extremă pentru populație. Al doilea pilon extrem de important este orientarea către muncă a componenților, a membrilor familiei care sunt apți din punct de vedere legal și al sănătății să muncească.

Mă refer aici la cei care din punct de vedere legal adulţi pot munci și la cei care nu au probleme de sănătate din familia care solicită încadrarea la acest venit minim de incluziune.

Și un al treilea pilon extrem, extrem de important este dedicat copiilor printr-un parteneriat între Ministerul Muncii și autoritățile publice locale, este dedicat copiilor din familiile aflate la nevoie, copii pe care să-i încurajăm să continue să meargă la școală și să diminuăm cât mai mult abandonul școlar din cauza sărăciei.

“Românii apți de muncă vor fi incluși automat la agențiile locale de ocupare a forței de muncă”

Vorbeam de copiii României și spuneam că aceste lucruri se vor derula  cu sprijinul Ministerului Muncii, prin direcțiile de asistență socială la nivel local care în momentul în care se aprobă un dosar pentru o familie de încadrare ca și sprijin venitul minim de incluziune, vor realiza o anchetă socială extrem de aplicată pentru acea familie care nu va mai fi veche anchetă sociala, ci se va duce exact pe nevoile familie și se va studia foarte clar ce înseamnă sprijinul acestor copii pentru a afla care sunt principalele obiective.

Se va axa pe veniturile familiei, se va axa pe faptul că dacă într-o familie cu 3 sau 4 copii doar unul poate să meargă la școală, trebuie să vedem de ce ceilalți 2 dacă au vârstă de școală, nu pot să meargă, fie din lipsă de hăinuțe, fie din lipsă de rechizite, să sprijinim acea familie.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească familiile care solicită ajutor social

Însă foarte important este ca acei membri ai familiei care sunt apți din punct de vedere legal și al sănătății să muncească. În momentul în care acest dosar de venit minim de incluziune este aprobat, vor fi înscriși automat la agențiile județene, la agențiile locale de ocupare a forței de muncă, după care vor trebui să aibă o prezență obligatorie într-un program de consiliere și orientare, într-un program de calificare, de recalificare și profesională, cu scopul final de a le găsi și a-i ajuta să-şi găsească un loc de muncă”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page