Politic

Marcel Ciolacu l-a demis pe Victor Ponta din funcția de consilier personal

Premierul Marcel Ciolacu l-a demis luni din funcția de consilier personal pe Victor Ponta. Duminică, Ponta a anunțat că este „foarte hotărât” să candideze la alegerile prezidențiale.

Marcel Ciolacu a semnat luni decretul de eliberare din funcția de consilier personal pe numele lui Victor Ponta.

Premierul a luat această decizie după ce, duminică, după Congresul extraordinar al PSD, Ponta a anunțat că e „foarte hotărât” să candideze la alegerile prezidențiale.

Reacția lui Victor Ponta

„Am avut o discuție cu premierul Ciolacu și am înțeles motivele strict politice pentru care a trebuit să ia decizia. Sunt convins și onorat că, în perioada în care am fost consilier onorific pentru relații economice internaționale,  l-am sprijinit în toate proiectele benefice pentru România. Sunt, de asemenea, convins că politicile economice ale țării noastre trebuie să stimuleze investițiile private și producția națională în interesul nostru suveran – adică să punem România pe primul loc, mai ales în noul context internațional promovat de Administrația Trump. Îi mulțumesc pentru oportunitate și colaborare! Voi continua să promovez interesele economice ale României din orice poziție publică și privată”, a scris Victor Ponta într-o postare pe Facebook.

Sursa: https://www.antena3.ro/politica/marcel-ciolacu-l-a-demis-pe-victor-ponta-din-functia-de-consilier-personal-735125.html

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page