Mamele care au suferit abuzuri din partea personalului medico-sanitar din Maternitatea Mavromati invitate să depună mărturii
Vineri, 25 august, începând cu ora 10.30, deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților va susține o conferință de presă alături de asistenta medicală Lenuța Pancu, o voce din Maternitatea Mavromati care, deși a denunțat nenumărate nereguli în ultimii 7 ani, a fost mereu ignorată de autorități.
Deputatul Emanuel Ungureanu este vocea pacienților din România în Comisia de Sănătate de peste 6 ani, este asistent social de spital și luptă de peste 23 de ani împotriva abuzurilor din sistemul sanitar.
Deputatul Ungureanu invită mamele care au suferit abuzuri din partea personalului medico-sanitar din Maternitatea Mavromati să vină să depună mărturiile lor în cadrul conferinței de presă, pentru ca nimeni din acest spital să nu-și mai permită vreodată să omoare prin neglijență mame ca Alexandra Ivanov.
La conferința de presă vor participa și reprezentante ale filialei botoșănene a USR.