Local

„Mama, răspunsul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!” – Activitate emoționantă organizată de elevii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Drislea – FOTO

„Mama, răspunsul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!” a fost activitatea desfășurată de către elevii din cadrul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Drislea care învață la Liceul „Demostene Botez” Trușești. Copiii au „omagiat icoana vie din sufletul fiecărui copil și anume – mama” printr-un program artistic special pentru mamele și bunicile prezente în sfânta biserică. Îmbrăcați în haine de sărbătoare, într-o atmosferă de emoție, de lacrimi și bucurie, copiii au transmis gândul lor de mulțumire și respect. La sfârșitul programului, copiii au oferit tuturor doamnelor prezente flori, semn al prețuirii și recunoștinței pentru tot ce reprezintă mamele și bunicile în viața lor.
Activitatea a fost organizată în cadrul parteneriatului încheiat între Liceul „Demostene Botez” Trușești, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea și Primăria Trușești pentru derularea proiectului educațional CPEER „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”. Obiectivele activității constau în dezvoltarea sentimentului de respect în rândul copiilor și adolescenților față de femeie, ajutându-i să conștientizeze importanța și locul acesteia în societate, precum și valorificarea potenţialului artistic şi creativ al copiilor prin intermediul activitӑţilor artistice ṣi stimularea curiozitãţii. Preotul paroh Toma Burdulea a precizat că se cuvine să acordăm mamelor această cinste deosebită pentru că ele dau viaţă din viaţa lor şi sunt primele care îi învaţă pe copii dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de muncă şi faţă de ţară. Mama este cea care se jertfeşte până la moarte pentru copilaşii ei şi face tot ce-i stă în putinţă să-i ajute să crească frumos şi cu frică de Dumnezeu. Inima de mamă reprezintă cea mai înaltă formă de iubire și bunătate. Mama trăiește dragostea jertfitoare, adică dragostea fără limite, care „nu caută ale sale”. Dragostea mamei este singura dintre toate celelalte, care se apropie de dragostea dumnezeiască, iar această dragoste dumnezeiesc-jertfitoare o caută fiecare om, dar mai ales copilul are nevoie de ea. Mama îl face pe prunc om, ea îi arată calea, ea i-L relevă pe Dumnezeu. Rugăciunea mamei pentru pruncii ei este mai puternică şi mai ascultată chiar decât rugăciunea preotului. Rugăciunea mamei nu are egal pe lumea asta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page