Calendar
Mâine este zi de post aspru în Biserica Ortodoxă. De ce postim la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica Ortodoxa pomeneste pe 29 august Taierea Capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul. Amintim ca Sfantul Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, sotia fratelui sau. Din acest motiv, Irodiada il ura de moarte pe Ioan Botezatorul.
La un ospat, Salomeea, fiica Irodiadei, danseaza si il bucura atat de mult pe Irod, incat ii spune ca ii va da orice ii va cere, pana la jumatate din imparatia sa. La indemnul Irodiadei, Salomeea va cere capul Sfantului Ioan Botezatorul. O traditie spune ca dupa ce i-au adus capul lui Ioan, Irodiada a poruncit sa fie ingropat departe de trupul acestuia, de teama ca Sfantul Ioan Botezatorul sa nu invieze.
Ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul este zi de post.
În Anuarul Liturgic și Tipiconal pe anul 2019, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă se precizează că, la masă vom mânca de post, de două ori în zi, dar cu untdelemn. In aceasta zi nu se face nicio dezlegare la mancare de dulce. Biserica ne indeamna sa postim in aceasta zi pentru a fi asemanatori lui Ioan care si-a petrecut viata in post si rugaciune.
Totodata ne cheama sa postim pentru a nu urma lui Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul:
„În tot chipul se cuvine sa fim noi in aceasta zi cu intristare si mahnire, si nu a avea placerea pantecelui, pentru viata cea infranata a sfantului si pentru varsarea lui de sange, cea prin necurata ucidere de catre Irod. Caci capul Inaintemergatorului a fost taiat la ospat din cauza jocurilor desfranatei dansatoare si din cauza imbuibarii pantecelui si junghierii si varsarii de sange de diferite vietati; iar noua nu se cuvine a manca nici una din aceste vietati, ca sa nu ne aratam a urma imbuibarilor lui Irod” (Minei pe August).
Fiind prooroc al Celui Preaînalt, Înaintemergător și Botezător, dar și mare mucenic, pentru moartea lui martirică, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare cinste pe Sfântul Ioan de-a lungul întregului an bisericesc: pe 23 septembrie – „Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, 7 ianuarie – „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, 24 iunie – „Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” şi 29 august – „Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. De asemenea, ne mai amintim de Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului și cu prilejul primei şi a celei de-a doua aflări a capului Sfântului (24 februarie) şi a celei de-a treia aflări a capului său (25 mai).