Mai multe zile libere pentru bugetari. Nu se va lucra de Bobotează și Sfântul Ioan. Legea a fost adoptată
Camera Deputaților a adoptat legea prin care românii vor primi încă două zile libere plătite de stat. Astfel, 6 și 7 ianuarie, Boboteaza și Sfântul Ioan, au fost declarate zile libere naționale. Au fost exprimate 193 de voturi pentru, 65 contra și au existat și 8 abțineri.
Legea a fost inițiată Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaţilor și liderului grupului deputaţilor PSD, Alfred Simonis. În expunerea de motive, inițiatorii au spus că acordarea acestor zile libere este justificată, deoarece 86,45% dintre români sunt creştini ortodocşi și merg în aceste două zile la Biserică. În plus, în mai multe state europene, zilele de 6 și 7 ianuarie au fost declarate zile nelucrătoare, tocmai pentru importanţa lor religioasă.
Românii lucrează cel mai mult din Europa
În 2020, la nivelul UE, românii s-au clasat pe primul loc ca număr de ore lucrate pe săptămână, potrivit datelor de la Eurostat, cu 40,5 ore muncite. Românii au fost urmați de angajații din Croația, Cipru și Polonia, cu 39,5 ore lucrate pe săptămână.
Cel mai puțin muncesc cei din Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) și Olanda (29,5 ore), informează wall-street.ro.