Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu. Recomandările pompierilor
În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
– asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
– nu vă aplecați deasupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
– nu amplasați lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
– nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Reamintim că în perioada Sărbătorilor Pascale, pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor calificat.
În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirile Zosin, Popăuți, Vorona, Sihăstria Voronei, Guranda, Gorovei și Negreni, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.
Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni și Punctului de Lucru Darabani vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.