Lucrările de reabilitarea a Blocului alimentar de la Spitalul Județean avansează în ritm accelerat – FOTO
Procesul de renovare și modernizare a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” avansează într-un ritm susținut, constructorul fiind determinat să termine cât mai repede lucrarea.
„Județul Botoșani are nevoie de un sistem de sănătate mai performant, care presupune, pe lângă serviciile medicale, și pe cele de cazare și asigurarea hranei pacienților. Aceste activități conexe trebuie și ele să fie la standarde adecvate vremurilor și de aceea proiectul de reabilitare a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria Spitalului Județean era imperios necesar. Împreună cu reprezentanții constructorului căutăm cele mai bune soluții pentru ca lucrările să fie gata cât mai repede”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea totală a proiectului este de 9 milioane de lei. 5 milioane de lei sunt fonduri atrase din PNRR, iar diferența de 4 milioane de lei este asumată de către Consiliul Județean Botoșani și va fi asigurată din fonduri proprii.
Prin proiect se urmărește efectuarea lucrărilor de termoizolare a pereților și a planșeelor. Se va înlocui tâmplăria interioară și exterioară, se vor reface instalațiile electrice, termice, apă și gaz, se va monta aparatură nouă de iluminat, se vor reface trotuarele și acoperișul, pe care se vor monta panouri fotovoltaice. De asemenea, se vor reface circuitele, astfel încât acestea să corespundă cu noile prevederi ale legislației sanitare.
Va fi construită și o stație de încărcare rapidă pentru vehicule electrice cu putere de peste 22 kW, cu două puncte de încărcare.