Lucian Trufin: Măsuri excepționale și sprijin de aproape 30 de milioane de euro pentru fermierii afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina
Comisia Europeană (CE) impune limitări ale importurilor grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui din Ucraina și alocă un sprijin financiar de aproape 30 de milioane de euro pentru despăgubirea producătorilor români afectați.
„După cum a informat și ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, Executivul comunitar a decis ca produsele agroalimentare ucrainene să nu mai circule liber în statele care se confruntă cu blocaje logistice severe: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Mărfurile pot continua să tranziteze aceste țări prin intermediul unui regim vamal comun sau pot ajunge într-o țară sau un teritoriu din afara Uniunii Europene”, a transmis Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat.
În schimb, CE facilitează tranzitul exporturilor de cereale ucrainene, prin intermediul căilor de solidaritate, către alte state membre UE și țări terțe. Măsurile au intrat în vigoare pe 2 mai și sunt valabile până pe 5 iunie 2023, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației excepționale.
De asemenea, România va mai primi 29,73 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru sprijinirea fermierilor afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina. Banii vor merge către producătorii de floarea-soarelui, rapiță și porumb.
„Revendicările fermierilor români privind importurile de mărfuri ucrainene și distorsiunile de piață rezultate au fost admise de autoritățile internaționale, ceea ce dovedește cât de importantă este gruparea producătorilor într-o voce puternică. Sprijinul financiar acordat este consistent și completat de prima tranșă de despăgubiri, pe care Ministerul Agriculturii a dublat-o din bugetul propriu. În total, sunt 50 de milioane de euro care intră în buzunarele fermierilor prejudiciați de importurile de cereale, oficial restricționate. Se oferă soluțiile cerute, iar producătorii trebuie să rămână uniți, demni și încrezători în cauzele pentru care militează”, a adăugat senatorul PSD Lucian Trufin.