Local

LOCAL | “Ziua Internațională a Copilului”, marcată printr-o serie de activități, la Botoșani!

Duminică, 1 Iunie, Primăria municipiului BOTOȘANI marchează “Ziua Internațională a Copilului” printr-o serie de activități dedicate acestora.

Pe 1 Iunie copiii sunt așteptați să petreacă în cel mai nou și modern parc de joacă din municipiul Botoșani, începând cu ora 17.00.

Evenimentul va cuprinde un spectacol de muzică și dans realizat de asociațiile și ONG-urile din BOTOȘANI, vor fi organizate diverse jocuri interactive, desene pe asfalt, activități sportive (tenis de masă, baschet), demonstrații sportive, face-painting,  animație cu personaje de poveste, precum și alte surprize de care se vor putea bucura cei care vor vizita noul loc de joacă amenajat de Primărie.

„Îi aștept Duminică pe cei mici, alături de părinți, de bunici și de toți cei apropiați, să ne bucurăm de această  frumoasă sărbătoare dedicată lor, sărbătoare care vine să ne reamintească de micile bucurii ale copilăriei. Împreună vom inaugura cel mai modern și complex  loc de joacă pentru copii realizat de Primărie, făcându-le astfel o bucurie celor mici, chiar de ziua lor. Accesul în parcul de joacă  va fi gratuit, dorindu-ne ca toți copiii să se bucure de acest loc”, a declarat primarul Ovidiu PORTARIUC.

Primăria municipiului BOTOȘANI face mențiunea că desfășurătorul evenimentelor dedicate “Zilei Internaționale a Copilului” va fi respectat sub rezerva condițiilor meteorologice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page