Local

LOCAL | „Ziua Internaţională a Biodiversităţii” marcată printr-o serie de activități, la Botoșani

Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani organizează, în perioada următoare, o  serie de acţiuni educative destinate  sensibilizării și conștientizării opiniei publice cu privire la importanţa conservării biodiversităţii.

Scopul acestora este de a marca „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”,  sărbătorită, în ziua de 22 mai,  sub deviza „ Biodiversitate pentru dezvoltare durabilă”.

Tema aleasă în acest an atrage atenţia asupra faptului că este necesară o schimbare de mentalitate a oamenilor în ceea ce priveşte consumul, prin utilizarea raţională şi eficientă a resurselor naturale, asigurându-se prosperitate, protecția mediului și coeziunea socială.

Programul stabilit în acest an cuprinde lecţii demonstrative în parcurile dendrologice din municipiul Botoșani pentru observarea elementelor de biodiversitate  (arbori, specii de păsări sălbatice) şi a arborilor declarați monumente ale naturii prin HCJ nr.170/2010, organizate în parteneriat cu Liceul de Științe ale Naturii “Grigore Antipa” Botoşani şi cu Şcoala Gimnazială “Grigore Antipa” Botoşani, precum și o acțiune de monitorizare a habitatelor din situl Natura 2000 „ROSCI014 Pădurea Ciornohal”.

„Dorim ca activităţile desfăşurate în această perioadă să atragă atenţia asupra unei probleme care se acutizează de la an la an: declinul biodiversităţii. Conform statisticilor europene 60% dintre speciile evaluate și 77% dintre habitatele evaluate au înregistrat o stare de conservare nefavorabilă, datorată, în principal, presiunilor cauzate de activităţile umane”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, dl. Eugen Mateciuc .

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page