Local

LOCAL | Zilele municipiului Dorohoi, în atenţia jandarmilor

Asigurarea protecţiei pe traseele de deplasare ale participanţilor la Zilele municipiului Dorohoi, monitorizarea activităţilor desfăşurate, intervenţia pentru dezamorsarea stărilor conflictuale şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care au săvârşit fapte de natură contravenţională sau penală sunt câteva din măsurile adoptate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani la manifestările cultural-artistice organizate în perioada 29 septembrie – 01 octombrie a.c. în cel de-al doilea municipiu botoşănean.

60 de jandarmi, sprijiniţi de efective de poliţie, pompieri şi poliţie locală, vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a acestei manifestări publice, unde este aşteptată prezenţa unui număr mare de cetăţeni.

Duminică, 01 octombrie, jandarmii vor fi prezenţi alături de colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani, la festivitatea de operaţionalizare a Punctului de lucru Flămânzi, unde vor asigura măsurile de ordine specifice.

Tot duminică, efective de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică la meciurile de fotbal din ligile a IV -a şi a V – a, disputate în localităţile Ungureni şi Dorohoi.

Suplimentar, jandarmii vor executa misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, în mediul urban şi rural, pentru prevenirea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru intervenţia la apelurile făcute de cetăţeni la numărul unic de urgenţă 112.

Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile luate de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să adopte un minim de măsuri de autoprotecţie, să nu consume băuturi alcoolice în exces şi să acorde atenţia cuvenită minorilor care îi însoţesc şi bunurilor personale de valoare,  iar în cazul producerii unor fapte antisociale să sesizeze forţele de ordine în cel mai scurt timp, în mod direct sau prin apel telefonic la numărul unic de urenţă112, pentru soluţionarea problemelor apărute.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page