EvenimentImportantLocal

LOCAL | Zi de doliu pentru evreii de pretutindeni! Astăzi se împlinesc 75 de ani de la Pogromul din Dorohoi. FOTO!

Astăzi la Dorohoi sunt în plină desfășurare manifestările prilejuite de Comemorarea a 75 de ani de la pogromul anti-evreiesc din 1 iulie 1940.

Peste 200 de reprezentanți ai comunităților evreiești din județul Botoșani, din zona Moldovei, dar și din țară au participat, astăzi, la ceremonia de comemorare a victimelor pogromului care a avut loc în Cimitirul Evreiesc din Dorohoi. La ceremonie au participat reprezentanți ai administrație publice locale și centrale, o delegație a Consiliului Județean condusă de președintele Gheorghe Sorescu, cetățeni ai municipiului Dorohoi, precum și invitați din Israel.

Președintele CJ Gheorghe Sorescu și și-a exprimat recunoștința față de suferințele indurate de aceștia alături de familiile lor.

”Am venit astăzi aici să comemorăm pogromul ce a avut loc acum 75 de ani în aceste locuri când pe fondul retragerii trupelor românești din Ținutul Herței și Bucovinei, un ofițer al armatei române a fost apărat de un soldat român de origine evreiască într-un conflict cu un ofițer sovietic. Atât ofițerul cât și soldatul au murit, iar la înmormântarea oficiată cu toate onorurile militare în acest cimitir a avut loc o izbucnire violentă a antisemitismului, antisemitism de altfel cultivat cu insistență ani de zile de autorități și anumiți intelectuali ai vremii. Mai précis, soldații evrei prezenți la înmormântare au fost dezarmați, dezbrăcați de uniforme și aliniați de-a lungul gardului acestui cimitir urmând apoi a fi executați. Din păcate lucrurile nu s-au oprit aici și persecuțiile au continuat și asupra unui număr de civili de origine evreiască, cetățeni ai Municipiului Dorohoi.

Vă mulțumesc dumneavoastră, doamnelor și domnilor, urmași ai supraviețuitorilor și chiar supraviețuitori ai acelor evenimente, că sunteți, astăzi, aici. Și vă rog să acceptați modesta noastră recunoaștere a suferințelor pe care le-ați îndurat alături de familiile dumneavoastră.

Momentul de azi semnifică, că noi, cel puțin cei prezenți ca simpli cetățeni sau ca reprezentanți ai autorităților locale și naționale, ne opunem ignorării trecutului. Înseamnă că nu ne ascundem să vorbim deschis despre culpabilitate și responsabilitate

Prin ceea ce facem zi de zi fiecare dintre noi trebuie să avem în conștiință memoria victimelor acestor evenimente și să onorăm adevărul istoric. Nu putem să vorbim de viitor fără a respecta și cunoaște trecutul

În încheiere, aș vrea să precizez că aceste evenimente reprezintă o pagină tulburătoare a istoriei care nu trebuie uitată niciodată și îmi exprim speranța că vor rămâne doar istorie. Și cred că prin cultivarea pe viitor a respectului pentru diversitate, a libertății individuale și a toleranței acest lucru va fi posibil.

Vă mulțumesc și fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în conștiința noastră!” a spus președintele CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, în discursul său.

Ceremonia de comemorare a fost urmată de depuneri de coroane și jerbe la mormintele martirilor precum și de marcarea celor 50 de brăduți sădiți de primăria muncipiului Dorohoi în curtea cimitirului evreiesc, cu tot atâtea stele simbolice, incripționate cu numele victimelor pogromului.

Din cauza caniculei, marșul Vieții și al speranței nu s-a mai desfășurat pe jos, ci în coloană auto.

“Eu văd prin acest marș al vieții pe care l-am inișiat acum 10 ani o lecție vie atât pentru evrei, da și pentru elevii români, care pot cunoaște un capitol din istoria neagră a poporului român… oameni care nu se pot numi oameni care au ucis femei, bătrâni și copii, numai pentru vina de a fi evrei. Trebuie să face pace noi și să vedem să nu se mai întâmple nicăieri, niciodată, astfel de crime!” a declarat rabinul Josef Wasserman, născut la Dorohoi.

“Nu numărul este cel care zduduie aici, ci situația absurdă…unde mai vezi așa ceva? Și încă la ocazia înhumării unui om care își apăra comandantul. Ceea ce se întâmplă aici nu numai un mesaj de pace, ci un îndemn la normalitate, pentru că normalitatea aduce pace! ” a declarat rabinul Rafael Shaffer.

Tot astăzi, după ceremonia religioasă de la Sinagoga din municipiul Dorohoi, a fost inaugurat Muzeul Istoriei evreilor din Moldova de Nord”.

Evenimentul se va încheia ăn această seară prin susținerea unui spectacol de către Ansamblul ”Rapsozii Botoșanilor” și a unui recital de către invitatul special Shmuel Barzilai. Tot în cadrul acestui spectacol organizatorii vor oferi distincții și aprecieri diferitelor personalități prezente.

pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (3) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (6) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (8) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (9) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (13) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (14) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (15) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (16) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (27) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (28) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (29) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (30) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (31) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (35) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (37) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (38) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (40) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (43) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (47) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (48) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (50) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (53) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (55) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (54) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (56) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (57) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (58) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (59) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (60) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (63) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (64) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (65) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (72) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (74) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (75) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (80) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (82) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (83) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (86) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (85) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (90) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (93) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (95) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (97) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (101) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (99)

pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (103) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (106) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (107) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (110) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (111) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (116) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (114) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (117) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (118) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (119) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (121) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (122) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (124) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (131) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (132) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (134) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (135) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (139) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (140) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (146) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (148) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (150) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (151) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (152) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (155) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (156) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (159) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (163) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (175) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (176) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (179) pogrom-dorohoi-evrei-israel-sinagoga (166)

MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (1) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (2) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (3) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (4) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (17) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (16) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (15) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (14) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (13) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (12) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (11) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (10) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (9) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (8) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (7) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (6) MUZEU EVREIESC-POGROM-DOROHOI-EVREI (5)

 

 

Related Articles

3 Comments

  1. Imi amintesc cu multa durere de tot ce s-a intimplat la Dorohoi.
    Copil de 8 ani am fost adus cu pariintii si bunicii, la miezul noptii, sub escorta jandarmeriei, dela Hlipiceni, satul in care m-am nascut.
    Am trebuit sa fiu si eu la comemorarea a 75 de ani de atunci, dar starea sanatatii nu mi-a permis sa fac asa un efort. Sunt cu trup si suflet langa cei care-au comemorat aztazi incaputul Pogromului din Romania si nu voi uita niciodata aceasta nedreptate. Multumesc din suflet conducerii Primariei Municipiului Dorohoi, FCER-ului si Domnului Deputat Aurel Vainer, personal si conducerii organizatiei noastre pentru organizarea acestei comemorari.

  2. Draga Mara si Noldi,V-am cautat zadrnic si pe voi printre cei ce au participat la acest remarcabil eveniment.Stiu Mara,ca pe tine te leaga amintiri de Botosani,deosebite.Oare v-si mai recunoaste?Cred ca si acum mai am la Bucuresti unde traiesc,pozele baietilor tai cand erau mici.Cate ceva de voi,am aflat de la Ianos si Izu.Anii au trecut si au lasat semne asupra tuturor. Va imbratisez,Luminita Mocanu Scobaltanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page