ImportantLocal

LOCAL | Zeci de salariați de la Spitalul Județean Botoșani vor fi restructurați. Vizați sunt cei din sectorul nemedical

Conducerea celei mai mari unități medicale cu paturi din județul Botoșani a anunțat astăzi că în prezent se lucrează la realizarea unei noi structuri de personal. Asta va presupune disponibilizări în rândul angajaților, care vor fi operate în urma analizei activității din toate compartimentele.

Managerul Spitalului Județean Mavromati, Corneliu Mihai, a declarat că reducerile de personal din sectorul nemedical vor contribui la creșterea alocărilor financiare pentru medicamente şi materiale sanitare.

“Nu m-am pronunţat încă cu privire la numărul de personal. Cert este că trebuie să facem o reducere de personal, dar în sectorul nemedical. Obiectivul meu ca manager, şi este şi o obligaţie, este să asigur buna funcţionare a spitalului, să asigur resursele pentru funcţionarea corespunzătoare şi furnizarea de servicii medicale corespunzătoare. În condițiile în care eu am un procent ridicat cu cheltuielile salariale lunar și un procent foarte mic pentru medicamente și materiale sanitare, consider că nu este bine. Trebuie să reduc anumite cheltuieli salariale să asigur un procent cât mai mare din cheltuieli pentru medicamente şi pentru materiale sanitare. Nu se poate face un act medical sau să presteze un serviciu medical corespunzător fără medicamente corespunzătoare şi materiale”, a spus Corneliu Mihai.

Reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Botoșani anunțau, în urmă cu două zile, că într-o primă fază vor fi concediate aproximativ 60 de persoane. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, a anunţat că procesul de reorganizare al unităţii spitaliceşti se va face în două etape, disponibilizările urmând a fi făcute în rândul personalului TESA.

“Am vrea ca odată cu semnarea contractului cu Casa de Asigurări să avem şi un prim lot. Din discuţiile pe care le avem la ora aceasta reorganizarea va fi în două etape. Dar în prima etapă undeva la 50-60 de persoane vor trebui să plece. Discutăm de zona administrativă. Într-o normă europeană numărul de personal este cam 1 la 1, numărul de paturi cu numărul  de persoane. La Spitalul Judeţean avem cam în jur de 1.400 de paturi şi 2.200 de salariaţi. Despre asta vorbim. Cu toate regretele, dar asta este situaţia. Nu putem merge cu o maşină cu doi şoferi să ne plimbăm prin oraş că unul este obosit. E neplăcut, dar aşa trebuie privite lucrurile”, a precizat președintele CJ, Gheorghe Sorescu.

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page