Local

LOCAL | Voluntari implicați într-un proiect pentru cunoaşterea tradiţiilor locale ale județului Botoșani

Asociația ”Papucul doamnei” desfășoară, și în acest an, proiectul ”Experiențe educaționale nonformale – investiții pentru succes – 2016” finanțat de Consiliul Județean Botoșani, cu implicarea liceelor din Trușești, Coțușca, Săveni, Șendriceni și Pomârla.
Scopul proiectului este descoperirea, explorarea, investigarea şi protejarea obiectivelor naturale şi antropice, cunoaşterea tradiţiilor locale mai puţin cunoscute ale judeţului, în vederea promovării acestora la nivel judeţean, naţional şi chiar internaţional într-o variantă modernă.
La activitățile diverse ale proiectului se vor implica 15 voluntari ai asociației coordonați de Cecilia Vicoveanu, împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, reprezentanți locali și echipele liceelor partenere formate din 5 elevi și un cadru didactic.
Partenerii implicați în proiect: Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Liceul ”Demostene Botez” Trușești – coordonator Grădinaru-Vranciu Cristina, Liceul Tehnologic Coțușca – coordonator Dănilă Violeta, Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni – coordonator Pancu Dumitru, Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni – coordonator Dănilă Maria-Adina și Liceul Teoretic ”Anastasie Bașotă” Pomârla – coordonator Toșcariu Anca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page