LOCAL | VIEȚI DUBLE la Cinema Unirea Botoșani
VIEȚI DUBLE (DOUBLES VIES), cel mai recent film al regizorului francez Olivier Assayas, cu Juliette Binoche, Guillaume Canet și Vincent Macaigne în rolurile principale, se lansează în cinematografele din România începând cu 19 iulie, după ce a fost proiectat în premieră națională la TIFF. Filmul va rula la Cinema Unirea din Botoșani după următorul program: Vineri, Sâmbătă, Duminică, Miercuri: 20:00 | Luni, Joi: 18:00
Amplasat în lumea artistică a Parisului contemporan, VIEȚI DUBLE se învârte în jurul unui scriitor controversat (Vincent Macaigne) care estompează granița dintre realitate și ficțiune atunci când folosește propriile aventuri amoroase drept materie primă pentru noul său roman de senzație. Editorul lui (Guillaume Canet) are dubii despre succesul unui astfel de demers literar, în contextul dificil al adaptării pieței de carte la era digitală. Însă soția editorului, o actriță a cărei carieră pare împotmolită într-un serial TV polițist (Juliette Binoche), are un motiv special să-și contrazică bărbatul, mai ales când persoana la care acesta apelează pentru a-i adapta editura la noile trenduri tehnologice și sociale este o tânără atrăgătoare.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ef3EDYDZoj0
„Digitalizarea lumii noastre și reconfigurarea ei în algoritmi este vectorul modern al unei schimbări care ne tulbură și ne copleșește. Economia digitală încalcă reguli și deseori legi. Mai mult, pune sub semnul întrebării ceea ce era solid și credeam că ni se cuvine în societate. Cu toate acestea, se poate dizolva la cel mai mic contact.
VIEȚI DUBLE nu încearcă să analizeze resorturile acestei economii, ci mai degrabă să observe cum întrebările respective ne zdruncină, la nivel personal, emoțional și, uneori, umoristic”, spune regizorul Olivier Assayas, care semnează și scenariul.
Filmul a avut premiera la ediția de anul trecut a Festivalului de Film de la Veneția, unde criticii l-au primit cu cronici elogioase: „un portret inteligent, rezonant și plin de percepție al unor oameni prinși în vâltoarea unei țări în schimbare” (Hollywood Reporter); „un vodevil foarte franțuzesc, bazat pe quiproquo-uri, retorică și contraplanuri. Dar și, în subtext, pe nostalgia literaturii de dinainte de apariția cărților în format electronic” (Le Nouvel Observateur).
VIEȚI DUBLE este cel de-al șaisprezecelea lungmetraj al lui Olivier Assays, unul dintre cei mai importanți regizori francezi contemporani. Născut în 1955, Assayas a debutat ca pictor și grafician, apoi a început să facă scurtmetraje în timp ce era editor la Cahiers de Cinema, fiind interesat mai ales de globalizarea culturii și de tehnologie. Primul său film, Désordre, a fost recompensat cu Premiul Criticii la Bienala de la Veneția din 1986, dând startul unei cariere cinematografice solide care i-a adus recunoașterea internațională. Filmul său precedent, Personal Shopper, i-a adus Premiul pentru cel mai bun regizor (la egalitate cu Cristian Mungiu) la Cannes în 2016. Olivier Assays a publicat și câteva cărți, printre ele numărându-se eseuri despre film și o serie de conversații cu Ingmar Bergman.
Star al cinematografiei franceze și mondiale, Juliette Binoche are o carieră de peste 30 de ani, în care a jucat în mai bine de 50 de filme. Deținătoare a unui Oscar pentru The English Patient (1996), este prima actriță care a fost premiată în toate cele trei mari competiții europene de film: Berlin, Cannes, Veneția.
Guillaume Canet este unul dintre cei mai versatili artiști francezi ai generației sale, fiind multiplu nominalizat la Premiile César atât ca actor, cât și ca regizor sau scenarist.
La rândul său actor și regizor, Vincent Macaigne provine din lumea teatrului, unde a fost nominalizat, printre altele, la Premiile Molière. Ca actor de film, a lucrat cu unii dintre cei mai inspirați regizori francezi, precum Bertrand Bonello, Louis Garrel, Justine Triet.
VIEȚI DUBLE este distribuit în România de Transilvania Film.