ImportantLocal

LOCAL | Victor Mihalachi, despre Teatrul Mihai Eminescu: “Există un pericol iminent ca o clădire monument istoric amplasată în centrul oraşului să se prăbuşească oricând”

ANUNŢ PENTRU OPINIA PUBLICĂ SI AUTORITĂTILE CU PUTERE DEDECIZIE PRIVIND CONTRACTUL „ CONSOLIDAREA SI RESTAURAREA TEATRULUI MIHAI EMINESCU BOTOŞANI”

De-a lungul perioadei scurse din august 2014 şi până în prezent societatea noastră a trimis zeci de adrese în care am semnalat numeroasele probleme de proiectare precum şi atenţionări repetate privind starea gravă de deteriorare a structurii de rezistenţă a clădirii. Printre altele e vorba de fisurile din grinzi şi planşee, corodarea armăturii, cavernele din betonul aferent, infiltraţiile de apă şi zidurile deteriorate.

Practic există un pericol iminent ca o clădire monument istoric amplasată în centrul oraşului să se prabuşească oricând. Şi totul după 28 de luni de la demararea proiectului, timp în care s-a bătut pasul pe loc şi nimic concret nu s-a întâmplat pentru găsirea unei soluţii viabile.

Noi, SC Victor Construct SRL anunţăm autorităţile responsabile cât şi opinia publică că firma a suferit prejudicii financiare mari prin neimplementarea proiectului precum şi prejudicii de imagine.

Pentru toate acestea ne declinăm responsabilitatea atâta vreme cât în perioada mandatului de primar al dlui. Ovidiu Iulian Portariuc au avut loc zeci de întâlniri şi şedinţe în care s-au făcut promisiuni, s-au căutat soluţii şi până la urmă nu s-a întâmplat nimic. Clădirea se degradează în continuare sub nepăsarea generală.

În opinia noastră domnul ex-primar Portariuc, a fost direct responsabil de luarea unor decizii adecvate. Atâta vreme cât nu a făcut-o prejudiciile financiare aduse firmei cât şi locuitorilor municipiului Botoşani prin blocarea acestui proiect îi sunt direct imputabile.

Asigurând pe toţi cei interesaţi că suntem ataşaţi în continuare acestui proiect şi sprijinim cu celeritate orice iniţiativă ce poate duce la consolidarea şi restaurarea acestei clădiri atât de importante pentru întreaga comunitate.

Director general SC Victor Construct SRL Victor MIHALACHI

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page