ImportantLocal

LOCAL | Vicepreşedintele CJ, Dorin Birta, a inspectat lacul cu nuferi de la Ipoteşti

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat astăzi o vizită neanunțată la Lacul cu Nuferi de la Ipotești, aflat în administrarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”.

Vizita a avut drept scop verificarea modului în care se prezintă amplasamentul, după ce au fost înregistrate o serie de distrugeri.

Astfel, vicepreședintele Birta a constatat că toate deficiențele au fost remediate, iar obiectivul este întreținut corespunzător de către conducerea Memorialului Ipotești.

„Am fost plăcut surprins să văd că deși nu era așteptată nici o vizită oficială, obiectivul arată  foarte bine și se lucrează foarte mult la menținerea curățeniei. S-au remediat și problemele cu balustrada și podul care au fost ținta unor distrugeri. Balustrada a fost înlocuită și toate celelalte deficiențe au fost remediate. Totul arată foarte frumos, au început să înflorească și nuferii, astfel că locul este unul cu totul deosebit. M-aș bucura să aud că vin tot mai mulți vizitatori care vor să profite de această oază de liniște și să se relaxeze” a declarat vicepreședintele Dorin Birta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page