Important

LOCAL | VEZI STADIUL LUCRĂRILOR LA PARCUL DE AGREMENT CORNIŞA! FOTO!

Ceea ce a fost greu s-a făcut. Depinde foarte mult şi de vreme!” a spus astăzi primarul Cătălin Flutur despre stadiul în care se află lucrările la cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei, amenajat cu fonduri europene pe o suprafaţă de 48 de hectare de teren.

O vizită de lucru la faţa locului arată că cea mai mare parte a obiectivelor sunt finalizate, ceea ce ar permite preluarea unora dintre ele în viitorul apropiat, astfel încât cel puţin bazinele să fie date în folosinţă în această vară.

Intrarea principală la parcul de agrement Cornişa, dinspre Dedeman mai este de turnat asfaltul şi de amenajat scuarul.

“Pe străduţa de vizavi de CET va fi un acces secundar, care cu timpul va fi asfaltat, pentru că acolo am făcut partea de canalizare. Pentru intrarea principală am terminat licitaţia pentru nişte separatoare de sens pentru a limita viteza celor care coboară din oraş să nu ne trezim cu evenimente deosebite. Marea problemă avută în zonă au fost nişte izvoare subterane care ne-au complicat, am lăsat toată perioada sezonului rece să vedem cum se comportă structura şi tot ceea ce facem pentru că am făcut nişte diguri mici din pământ şi pietriş şi nu mai avem probleme.”, a explicat Flutur.

Piscina acoperită mai are nevoie de mici finisaje, care într-o lună ar putea fi gata, după cum susţin chiar reprezentanţii constructorului. Aceasta va fi deschisă tot anul atât pentru adulţi cât şi pentru copii.

Aceasta va fi şi cea mai atractivă având în vedere serviciile conexe. Aici există amenajate mai multe zone de relaxare: hamam, grotă cu zăpadă, duşuri emoţionale (cu lumini şi sunete marine), bazin de hidromasaj, sală de relaxare, SPA şi chiar o sală de forţă, dar şi diverse saune: saună finlandeză uscată, saună cu aromoterapie, saună umedă, saună cu sare, şi butoaie cu apă răcită (între 5 şi 10 grade) pentru baia după sauna fierbinte.

Zona de food court a fost amenajată la etaj.

“La interior, nu avem nicio problemă semnificativă sunt lucruri mici care mai trebuie finisate. Ar putea fi deschis în luna iulie interioriul, dar cât priveşte celelalte obiective nu suntem singurul constructor şi o componentă a instalaţiilor este asigurată de celălalt constructor. Fiecare îşi ştie programul său. Din punctul nostru de vedere piscina interioară va fi funcţională în iulie”, a spus Roxana Tudosescu, manager de proiect.

La piscina exterioară se desfăşoară lucrări suplimentare impuse de surpările care au apărut din cauza ploilor.

S-au făcut ample lucrări de consolidare a plajei. Vor fi montate din nou pavelele, s-a pregătit patul de nisip. O lucrare nouă, suplimentară, a fost canivoul, pentru că înainte toate ţevile care alimentau şi făceau deversarea din bazin erau doar în pământ şi se lăsa pământul. Acolo nu mai are unde să se ducă pentru că s-a băgat într-un canivou de beton, nu mai are ce să se întâmple, este pe toată suprafaţa bazinului exterior”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Sunt finalizate amfiteatrul, patinoarul artificial, terenurile de sport, terenurile de joacă, pistele pentru biciclişti, peretele pentru escaladă. La zona lacului, unde vor fi hidrobiciclete, dar şi la râul artificial pentru rafting, încă se lucrează şi cel mai probabil el nu va fi funcţional în cursul acestui an.

“Este un lac în vârful dealului şi cu infiltraţiile din timp ne puteam trezi că se duce la vale toată apa din lac, atâta timp cât era doar taluzat şi cu trepte. Când am făcut expertiza experţii au venit şi au văzut şi problemele cauzate de infiltraţiile din vara trecută şi am luat decizia să facem lacul aşa cum scrie la carte. Acum nu mai este pericol şi vom betona şi fundul, va fi un lucru trainic. Probabil râul de rafting îl vom prelua ultimul. La cât s-a investit, e păcat să ne înecăm ca ţiganii la mal, a menţionat primarul Cătălin Flutur.

Edilii au iniţiat o Hotărâre de Consiliu Local pentru preluarea obiectivelor finalizate, însă social-democraţii nu au fost de acord, în şedinţa de ieri, pentru că nu li s-a adus la cunoştinţă  toate informaţiile legate de stadiul de execuţie al obiectivelor.

“Nu există termenul de 30 iunie. Eu sunt sunt cel care îmi doresc să finalizăm în luna iulie şi să prindem măcar două luni şi jumătate la bazin. Ceea ce a fost greu, s-a făcut. Logic ar fi să se finalizeze în două luni. Depinde şi de vreme. Anul trecut eram gata 99% iar acum suntem gata 96%. 

Ceea ce am încercat noi să facem ieri, în şedinţa de Consiliu Local nu era o predare-primire efectivă a lucrărilor. Ne trebuia o hotărâre de CL pentru preluarea obiectivelor finalizate iar DSPSA avea posibilitatea să înceapă toate demersurile pentru autorizarepentru că fiecare obiectiv în parte se autorizează. Ne interesa să preluăm să putem face probe efective şi să scoatem la licitaţie şi acele activităţi pe care vrem să le externalizăm. Noi ştim ce înseamnă o licitaţie, că este de minim două luni. Vom încerca să explicăm mai bine şi să facem o şedinţă de Consiliu extraordinară”, a spus primarul.

Noi suntem la capăt de ţară cu foarte puţine posibilităţi de a atrage turişti. Era gândirea noastră ca împreună cu cei de la Suceava, care benficiază de mănăstriri, să unim cele două puncte de atracţie şi în momentul în care vin turişti să stea măcar o săptămână în zonă să vadă şi obiectivele culturale şi obiectivele istorice dar să aibă şi un loc unde să se distreze. Dacă făceam ceva ce era comun nu ştiu dacă aveam vreo şansă să scoatem Botoşaniul cumva pe harta turistică a ţării, mai ales pe harta de agrmement. Dar foarte important botoşănenii nu aveau o zonă de agrement. Am vrut să facem ceva WOW. Ne dorim tot să upgradăm în fiecare an sau la doi ani acest parc de agrement cu câte ceva în funcţie de sumele de bani pe care le avem din încasări şi cu ce mai venim şi noi”, a concluzionat primarul Cătălin Flutur.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page