Din dispoziţia şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, la conducerea IPJ Botoşani a fost împuternicit cms. şef Mihai Bunduc, unul dintre cei doi adjuncţi.
Acesta a preluat atribuțiile fostului comisar șef Cristian Cucoreanu, până la finalizarea cercetărilor.
„Până la finalizarea cercetărilor demarate de Direcţia Naţională Anticorupţie, comisarul şef Mihai Bunduc va asigura conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani”, a precizat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt în cadrul IGPR.
Cms. şef Cristian Cucoreanu şi cms. şef Andrian Osolinschi, şeful Serviciului Resurse Umane, sunt puşi la dispoziţie, cei doi fiind plasaţi sub control judiciar de procurorii DNA pentru o perioadă de 60 de zile.
Cei doi comisari sunt cercetați de DNA într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție privind îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în legătură cu organizarea de concursuri privind promovarea în funcții de execuție și de conducere la nivelul unor servicii din cadrul Inspectoratului, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Cazier și Evidență Operativă.