Duminică, în jurul orei 11.50, a fost depistat în trafic, pe strada Ţarina din orașul Flămînzi, un autoturism condus de B. I. de 22 ani, din localitate.
La vederea echipajului de poliţie, tânărul a oprit brusc autoturismul, blocând parţial ambele sensuri de circulaţie, a coborât de la volan şi a fugit.
Verificările efectuate de polişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere.