LOCAL | Vezi câștigătorii Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate
În weekend a avut loc Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediția a VI-a.
Meșteșugul încondeierii ouălor este și va rămâne o emblemă reprezentativă a unei forme de manifestare a culturii populare autohtone, interpretările și conotațiile oului – simbol la poporul român, sunt unice și pline de originalitate. Exemplificările sunt sugestive și consemnate de cei mai mari etnografi: Simion Marian Florea si Elena Niculăiță Voronca.
Dincolo de mitul oului și simbolismul său în mitologia popoarelor antice: operă a divinității supreme, succesor al haosului primordial, rezultat al ceremoniilor legate de acele practici de reînviere a timpului și spațiului, imaginea arhetipală a acestuia a fost preluată și de creștinism, devenind substitut al Domnului Iisus Hristos. Împodobirea acestuia sau mai bine-zis încondeierea s-a dezvoltat într-o asemenea măsură în mediul rural încât a ajuns la statul de adevarată artă. În acest sens, se merită pomenită multitudinea de motive decorative care denotă un simț deosebit al armoniei atât în ceea ce privește repartizarea motivelor, cât și varietatea cromatică.
Instituția a reușit prin perseverență să ofere longevitate acestui eveniment, urmărind în primul rând să conserve acest meșteșug prin atragerea în concurs a meșterilor populari consacarați din județul nostru și din alte localități ale țării care au reușit cu succes să susțină prin măiestria lor și cu mult succes celelalte categorii de participanți (copii și adolescenți) doritori să-și însușească această îndeletnicire cu un grad înalt de dificultate.
PREMII
acordate în cadrul ediției a VI-a a Festivalului Concurs de Ouă Încondeiate, Rogojești, 6-7 aprilie 2019
Secțiunea ADULȚI – 6 aprilie 2019
NR. CRT. | NUMELE ȘI PRENUMELE | LOCALITATEA | PREMIUL ACORDAT |
|
PALAGHICIUC VIOLETA | MOLDOVIȚA, SV | Trofeul Festivalului |
|
TUN SOFIA | BUCECEA | Premiul I |
|
HOPULELE MARIA | VATRA MOLDOVIȚEI, SV | Premiul al II-lea |
|
BOICIUC RODICA | BĂLCĂUȚI, SV | Premiul al II-lea |
|
GORBAN MARIA | ULMA, SV | Premiul al III-lea |
|
LUPU ANGELA | ROGOJEȘTI | Premiul al III-lea |
|
TODAȘCĂ ELENA | POIANA STAMPEI | Mențiune |
|
BUHALO ELENA | PALTINU, SV | Mențiune |
|
MUTU LUCIA | COȘNA, SV | Mențiune |
|
SEREDIUC ADINA LUISA | BRODINA DE JOS, SV | Mențiune |
|
BOHAICIUC ELENA | ROGOJEȘTI | Mențiune |
|
GIURANIUC AURORA | ROGOJEȘTI | Mențiune |
|
GIURANIUC RODICA | ROGOJEȘTI | Mențiune |
PREMII
acordate în cadrul ediției a VI-a a Festivalului Concurs de Ouă Încondeiate, Rogojești, 6-7 aprilie 2019
Secțiunea COPII – 7 aprilie 2019
NR. CRT. | NUMELE ȘI PRENUMELE | LOCALITATEA | PREMIUL ACORDAT |
SECȚIUNEA 7 – 12 ANI | |||
|
URSULEAN SÎNZIANA | BUCECEA | Premiul I |
|
BILIUȚĂ ADELINA | BUCECEA | Premiul al II-lea |
|
BÎLBĂ MARIA | ROGOJEȘTI | Premiul al II-lea |
|
URSACHE MARILENA | VLĂDENI | Premiul al III-lea |
|
MUDRAC MEDEEA | ROGOJEȘTI | Premiul al III-lea |
|
TELEAGĂ ANEMONA | RĂDĂUȚI, SV | Mențiune |
|
GALAN INGRID MARIA | RĂDĂUȚI, SV | Mențiune |
|
NĂSTASĂ IOANA | BUCECEA | Mențiune |
|
CIRIPAN ANA MARIA | ROGOJEȘTI | Mențiune |
|
DONIGA ALEXANDRA | SUCEAVA | Mențiune |
|
FERCALO DIANA | ROGOJEȘTI | Mențiune |
SECȚIUNEA 13 – 17 ANI | |||
|
ȘECMAN CLAUDIA | BRODINA DE JOS, SV | Premiul I |
|
AMĂRIUȚEI TIBERIU | BUCECEA | Premiul al II-lea |
|
MIHĂILESCU MĂDĂLINA | ROGOJEȘTI | Premiul al II-lea |
|
CONSTANTIN ANA MARIA | VLĂDENI | Premiul al III-lea |
|
IASINOVSCHI ANDREEA | PALTINU, SV | Premiul al III-lea |
|
AMĂRIUȚEI ANTONIA | BUCECEA | Mențiune |
|
VĂTĂMĂNIUC DIANA | VLĂDENI | Mențiune |
|
GORBAN GABRIELA | ULMA, SV | Mențiune |
|
FERCALO TIBERIU VASILE | ROGOJEȘTI | Mențiune |
|
NIMERSCHI ALICE | ROGOJEȘTI | Mențiune |
|
BILIUȚĂ RAMONA | BUCECEA | Mențiune |