LOCAL | Veşti bune pentru sănătatea botoşănenilor aduse de prefect de la Iaşi
Prefectul Adrian Constatinescu a fost prezent duminică la Iaşi la inaugurarea elicopterului SMURD pus la dispoziţia botoşănenilor aflaţi în situaţii medicale grave. Aparatul ce a costat peste 5 milioane de euro şi echipat cu aparatură medicală de mare performanţă, a fost cumpărat de Ministerul Sănătăţii şi dat spre folosinţă Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pacienţii din întreaga zonă a Moldovei au rămas fără un astfel de elicopter în luna aprilie a acestui an, când vechiul aparat s-a defectat.
Pentru ca intervenţiile elicopetrului să fie realizabile şi de o maximă eficienţă, prefectul judeţului solicită primarilor din Botoşani să identifice şi să amenajeze un teren stabil de circa 900 de metri pătraţi în toate localităţile din judeţ, astfel încât aparatul să poată ateriza în siguranţă în caz de necesitate. Conform procedurilor, acesta poate ajunge în maxim 25 de minute în orice punct din judeţ.
La inaugurarea elicopetrului SMURD a fost prezent ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa, dar şi Raed Arafat, secretar de stat în ministerul sănătăţii, prefectul de Botoşani discutând cu acesta problema deficitului de medici de la UPU a Spitalului Judeţean.
„Domnul Raed Arafat s-a arătat de acord cu bugetarea unor posturi în plus pentru corpul medical de urgenţe, iar noi ne-am angajat să punem la dispoziţie medicilor ce vor accepta să vină la Botoşani spaţiile de cazare amenajate în imobilul serviciului local de paşapoarte.”, a declarat Adrian Constantinescu.