În noaptea de sâmbătă spre duminică,la orele 03 : 10 aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ofiţerul de serviciu a sesizat patrula mobilă, cu privire la cele semnalate de numitul I.C., care a reclamat faptul că nu se poate odihni din cauza gălăgiei pe care o produce vecinul său de la ap. 33, ascultând muzică la maxim.
Deplasându-se la adresa indicată, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, iar numitul A.M. a fost atenţionat şi i s-a atras atenţia să reducă volumul la muzica ascultată.
În jurul orelor 04 : 00 patrula a revenit în zonă constatându-se că numitul A.M. nu s-a conformat şi a continuat să asculte muzică la intensitate maximă, producând disconfort locatarilor, fapt pentru care s-a dispus sancţionarea
contravenţională, conform legii nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 1000 lei.