Vă amintiţi de Monica Neamţu? Este tânara pentru care s-a rugat o ţară întreagă. Cea a cărei vindecare este considerată şi azi, la aproape un an distanţă, un miracol. Victima unei erori medicale grosolane, tânara de 19 ani a trecut milimetric pe lângă moarte. A supravieţuit unei hemoragii extrem de puternice şi la cinci intervenţii chirurgicale periculoase. S-a refăcut complet abia după cea de-a şasea operaţie, iar azi trăieşte alături de mama ei în Italia.
Monica Neamţu este tânara care în urmă cu un an nu avea nicio şansă de supravieţuire. În timpul unei intervenţii chirurgicale pentru o sarcină extrauterină i-ar fi fost secţionat un vas de sânge de un medic de la maternitatea Elena Doamna din Iaşi. Acest lucru i-a provocat o hemoragie extrem de puternică, iar in mai puţin de 24 de ore a fost operată de trei ori. Apoi a intrat în comă.
Printr-o mobilizare exemplară, sute de persoane din întreaga ţară au donat sânge pentru Monica Neamţu.
A fost dusă la Spitalul Sfântul Spiridon, unde medicii au început o luptă acerbă cu moartea care îi dădea fetei târcoale de trei săptămâni. Şi-au dorit mai mult decât orice să o salveze. Monica a fost operată a patra oară, iar la câteva zile a urmat a cincea intervenţie chirurgicală.
Printr-un miracol, pentru că aşa îl numesc şi medicii, tânara de 19 ani s-a trezit din comă şi după mai multe săptămâni a început să respire singură. A urmat o perioadă de recuperare.
“Multumesc din tot sufletul la tot spitalul Sf Spiridon pentru ca mi-au salvat fetiţa”, spunea mama fetei.
Mult mai târziu, de acasă, Monica a transmis următorul mesaj.
“A fost un an greu… A fost un an in care am cunoscut dezamagirea, ura, rautatea dar si iubirea, protectia si puterea. A fost un an in care am cunoscut oameni lasi, fara caracter, rai dar si oameni minunati, buni, ingeri si eroi. Doamnelor si domnilor doctori, asistenti, infirmieri si brancardieri; sunteti eroii mei! Am cunoscut oameni de la care am avut atatea de invatat… oameni puternici. Mama, esti cea mai puternica persoana pe care o cunosc si de la care am invatat sa lupt! Am luptat pentru viata mea si am invins moartea…de atatea ori! Cand imi vizualizez filmul “martie-iunie” imi vin in minte imagini frumoase si nu imagini pline de durere de pe patul suferintei… imagini in care inchideam ochii si ma simteam la spa, imagini in care imi apar oameni care ma ingrijeau cu atata drag, ma vegheau, imagini in care radeam, imagini in care toata lumea ma privea si era mandra de lucrul mainilor lor! Acum, la sfarsit de an, prietenilor care m-au lasat si celor pe care i-am lasat dar mi-au ramas alaturi, celor care s-au rugat pentru mine, celor care au donat sange, familiei, eroilor mei, le uram (eu si mama) sarbatori fericite, sanatate, zilele voastre sa fie pline de bucurii! Nu va uram un an cat mai bun… va uram ani cat mai buni! Meritati! Sunteti minunati! Sunteti ingeri pe Pamant! Dumnezeu sa va rasplateasca inzecit pentru bunatatea sufletelor voastre! La multi ani!!“, a spus Monica”, a scris ea pe o reţea de socializare.
Spre finalul anului 2014, Monica Neamţu a suferit cea de-a şasea operaţie pentru refacerea tractului digestiv, iar în acest moment este complet refăcută. La fel ca şi în urmă cu un an, îşi o doreşte o familie şi copii. Până atunci duce o viaţă liniştită alături de mama ei în Italia.
Sursa: romaniatv.net