Local

LOCAL | Unelte electrice fără documente de proveniență confiscate de jandarmi

În dimineaţa zilei de joi, 31 iulie a.c., la ora 04.30, un echipaj de jandarmi care executa o misiune de menţinere a ordinii publice, a observat doi tineri care transportau doi saci de rafie, in apropierea  barului „Casablanca” din municipiul Botoşani.

Jandarmii au procedat la interceptarea acestora, iar în urma controlului executat au descoperit în saci mai multe unelte electrice. Datorită faptului că tinerii nu au putut dovedi provenienţa bunurilor găsite asupra lor, au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că uneltele electrice, în valoare de aproximativ 2900 de lei, au fost sustrase dintr-o anexă a unui imobil aflat în construcţie pe strada Stefan Luchian.

Bunurile sustrase, respectiv o drujbă, două rotopercutoare, o bormaşină, un fierăstrău electric, un polizor unghiular, două acumulatoare şi două prelungitoare, au fost restituite proprietarului.

Jandarmii le-au întocmit celor doi tineri actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în vederea soluţionării.

DSCF5281

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page