LOCAL | Un tânăr s-a îmbătat și a făcut ravagii în casa părinților
Duminică. poliţiştii municipiului Botoşani au fost sesizaţi de o femeie de 59 de ani din municipiul Botoşani cu privire la faptul că fiul ei, de 22 de ani, provoacă scandal la domiciliu.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că tânărul, după ce a provocat scandal la locuinţa părinţilor săi, a luat din imobil cheile autoturismului tatălui său, pe care l-a condus pe strada Macului, deşi nu deţine permis de conducere.
Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi violenţă în familie, pe numele tânărului fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.