Important
LOCAL | Un tânăr inconștient din Botoșani a stricat concediul unei familii întregi – FOTO
Joi seară, un tânăr de 23 de ani ce conducea un autoturism Audi, la intersecția străzilor Împărat Traian și Săveni, a băgat în sperieți o familie care venea de la Mehedinți ca să petreacă concediul la rude la Ripiceni. Tânărul venea dinspre Răchiți spre Botoșani și a călcat prea tare pedala de accelerație. Totodată, a intrat și pe contrasens, tăind curba. Familia care circula cu un autoturism Skoda a ieșit destul de zguduită din impact. Soția șoferului și 3 fetițe au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii au făcut măsurători pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
foto facebook Radar oficial Botosani