LOCAL | Un scandal din Centru, aplanat de oamenii legii
Polițiștii locali au aplicat 28 sancțiuni cu amendă în cuantum total de 6600 lei – pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. Faptele săvârșite fiind de tulburarea a ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila
publicului.
Sâmbătă, la orele 14.40, patrula repartizată în Centrul Istoric a intervenit la sesizarea unui cetățean care reclama că pe str. Elena Rareș ar fi un conflict între cetățenii de etnie romă. La fața locului s-a constatat că aproximativ 60 de persoane de etnie romă au provocat
scandal, iar unul dintre aceștia era rănit. Având în vedere numărul persoanelor, pentru aplanarea
conflictului a fost solicitat sprijinul I.P.J. și I.J.J.