
Prefectul Dan Constantin Şlincu a emis astăzi un ordin de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului domnului Burlacu Relu- Valentin, de primar al comunei Stăuceni.
„Ordinul a avut la bază referatul întocmit de secretarul unităţii administrativ- teritoriale Stăuceni precum şi actele din care a rezultat motivul legal de încetare a mandatului- sentinţa 106/2017 a Tribunalului Suceava, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală 520/2018 a Curţii de Apel Suceava”, a declarat prefectul Dan Constantin Şlincu.
Potrivit legii, atribuţiile de primar vor fi preluate de viceprimarul în funcţie.