Important

LOCAL | Un primar din Botoşani a ajuns în comă, după ce i-a explodat cazanul de ţuică în faţă

Un primar din Botoşani e în comă, după ce i-a explodat cazanul de ţuică în faţă în propria curte. Dorel Dorneanu are arsuri grave pe jumătate din corp şi medicii nu au găsit pentru el un loc în clinicile pentru marii arşi.

Potrivit vecinilor, acesta se afla lângă un cazan pentru prepararea țuicii, însă la un moment dat, conținutul care rezulta din cazanul de mari dimensiuni s-a autoaprins, iar în momentul în care flacăra a ajuns la cazan, acesta a explodat cu o flacără puternică.

Recipientul greu a fost proiectat de suflul exploziei și l-a lovit pe primar în umăr, după care conținutul cazanului s-a aprins, cuprinzându-i membrele și pieptul acestuia. Flacăra a fost stinsă repede, însă l-a afectat grav pe acesta, iar familia primarului a sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La fața locului a fost trimis echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, cadrele medicale ajungând la locuința acestuia pentru a-i acorda primul ajutor.

După ce a fost stabilizat de către medicul SMURD, primarul comunei Corni a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), starea acestuia fiind tot mai gravă, din cauza arsurilor suferite.

Din cauza arsurilor severe suferite de acesta, cadrele medicale au încercat imediat să obțină transferul într-un spital cu secție destinată marilor arși, însă pe parcursul nopții nu s-a reușit transferul primarului în nicio unitate specializată, București, Iași, Timișoara și Brașov fiind ocupate.

Acesta a fost internat pe secția de reanimare a Spitalului Județean de Urgență Botoșani, starea lui fiind una foarte gravă, potrivit observator.tv

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page