LOCAL | Un dorohoian beat a distrus o mașină în trafic
Un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui vehicul condus regulamentar pe artera prioritară şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.
După producerea evenimentului care s-a petrecut sâmbătă, bărbatul de 41 de ani a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi.
Poliţiştii au procedat la testarea alcoolscopică a bărbatului, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.