ImportantInfractional
LOCAL | Un dorohoian a fost prins conducând o mașină neînmatriculată
Miercuri, poliţiştii municipiului Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe bulevardul Victoriei un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani.
Cu ocazia controlului documentelor s-a constatat că autoturismul respectiv este radiat din circulaţie de la începutul lunii ianuarie a.c.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a uniui vehicul neînmatriculat.