ImportantLocal

LOCAL | Un cetăţean rus a trecut fraudulos Prutul și a fost prins de polițiștii de frontieră botoșăneni

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, în zona de competenţă, un cetăţean din Federaţia Rusă care a încercat să treacă ilegal frontiera, peste apa râului Prut. Bărbatul a fost predat autorităţilor moldovene în baza acordului de readmisie.

În data de 18 iulie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, judeţul Botoşani, aflaţi în executarea unei misiuni specifice, au depistat, pe direcţia localității de frontieră Santa Mare, o persoană de sex masculin care nu vorbea limba română și nu își justifica prezența în zonă.

Imediat, poliţiştii de frontieră au dus persoana în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că este un cetăţean rus, în vârstă de 48 de ani. Bărbatul a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera din Moldova în România, înot peste râul Prut, întrucât dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, bărbatul fiind predat autorităţilor moldovene, în baza acordului de readmisie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page