LOCAL | Un botoșănean a fugit de două ori din carantină în aceeași noapte. L-au recuperat jandarmii
În ultimele 24 de ore, structurile de ordine și siguranță publică au acționat în teren, în sistem integrat. pentru prevenirea și combaterea criminalității pe acțiuni specifice stării de alertă instituite pe teritoriul României.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, un bărbat dintr-o comună din județ, aflat într-un centru de carantină din municipiul Botoșani, a fost sancționat contravențional de jandarmi de două ori în această noapte. Prima dată, puțin după miezul nopții, bărbatul în vârstă de 43 de ani a părăsit fără motiv camera în care era cazat și a tulburat liniștea celorlalte persoane carantinate prin strigăte și larmă, fiind amendat cu 1000 de lei. Mai spre dimineață, la ora 05.15, a părăsit din nou camera fără aprobare, în acest caz fiind amendat cu 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite de autoritățile competente în vederea prevenirii răspândirii COVID-19.