Importantsocial

LOCAL | Un botoșănean a decedat într-o intersecție din comuna suceveană Rădășeni

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ieri, polițiștii din cadrul S.P.R 7 Mălini au fost sesizați prin SNAU 112 că a descoperit o persoană în stare de inconștiență, posibil decedată.
La intersecția străzii Livada Mare cu str. Rupturii din comuna Rădășeni a fost identificat cadavrul unui bărbat, de 60 ani, din municipiul Botoșani, apoi, un echipaj SAJ Fălticeni a sosit la fața locului, unde a constatat decesul.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că botoșăneanul locuia singur, fără forme legale pe raza comunei Rădășeni, fiind cunoscut în localitate ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice.
Se pare că omul suferea de diabet gradul II și de ciroză hepatică.
Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, prezentând pe partea dorsală a trunchiului lividităţi cadaverice.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page