Local

LOCAL | Turcanu si Macaleti s-au intalnit la Botosani cu Vasyl Boechko, Consulul general al Ucrainei!

Aflat în vizită la Botoşani, Consulul general al Ucrainei la Suceava s-a întâlnit în această dimineaţă cu prefectul Costică Macaleţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.

Cei trei au discutat despre necesitatea reluării demersurilor pentru deschiderea punctului de frontieră de le Racovăţ dar şi despre posibilităţile de facilitare a trecerii liniei de graniţă pentru oamenii de afaceri din ambele părţi.

Excelenţa sa Vasyl Boechko a anunţat, totodată, intenţia preşedintelui Consiliului regional Cernăuţi, Mihail Grăniceru, de a vizita judeţul Botoşani şi conducerea acestuia pentru perfectarea unui parneteriat între cele două regiuni.

„Aşteptăm cu interes această vizită şi suntem întru totul de acord ca pe viitor colaborările dintre botoşăneni şi ucraineni să fie cât se poate de concrete. Înţeleg că se doresc chiar misiuni de afaceri,  în care echipe de oameni de afaceri ce au interese punctuale să se contacteze de ambele părţi, în avantajul tuturor.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi după vizita oficialului ucrainean.

După întâlnirea de la Palatul administrativ consulul s-a deplasat la Camera de Comerţ şi Industrie pentru a continua discuţiile despre posibilităţile de cooperare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page