ImportantLocal

LOCAL | „Tunel informatic“ la ţară. Cum au reuşit autorităţile locale din trei comune să-şi ajute localnicii cu ajutorul tehnologiei

Autorităţile locale din trei comune botoşănene au investit într-un sistem informatic prin care încearcă să elimine birocraţia. Sătenii pot depune cererile pentru subvenţii agricole fără să mai stea la cozi şi fără să mai cheltuie bani pe drumuri inutile la oraş.

Hilişeu Horia, Cristineşti şi Văculeşti sunt trei comune din judeţul Botoşani locuite aproape exclusiv de agricultori şi crescători de animale. Sătenii trăiesc în mare parte din subvenţiile primite de la stat, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), pentru animalele crescute sau suprafeţele de teren cultivate. Două dintre aceste comunităţi, Hilişeu Horia şi Cristineşti, se află în nordul extrem al judeţului, la o distanţă de cel puţin 60 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru numeroşii fermieri din aceste comune este un adevărat chin depunerea actelor pentru solicitarea subvenţiei. Sunt nevoiţi să piardă numai pe drum cel puţin două ore, iar mai apoi să stea la cozile kilometri de la ghişee.

Tocmai de aceea autorităţile locale au investit într-un sistem informatic de transmisie a datelor prin STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale). Cu ajutorul acestuia fermierii pot depune subvenţiile la ei în comună, evitând cozile, aglomeraţia şi drumurile. „Este un adevărat succes. Oamenii stăteau la coadă, cheltuiau pe drumuri. Acum vin direct la Primărie, aici au toate birourile şi serviciile de unde pot scoate acte şi le pot depune imediat“, spune Ioan Butnaru, primarul din Hilişeu Horia.

  Tunel informatic pentru agricultori  

Investiţia în acest sistem informatic s-a realizat acum doi ani, începând cu comuna Cristineşti, urmată apoi de Hilişeu Horia şi Văculeşti. „Am fost prima comună care am făcut un tunel informatic pentru a aduce APIA la Cristineşti. Cetăţenii noştrii, în mare parte fermieri, nu trebuie să se mai deplaseze la oraş pentru depunerea cererilor de subvenţie. Să nu mai piardă timpul pe drum. A fost o investiţie mai mult decât necesară“, spune şi Marinel Stredie, edilul din Cristineşti.

Practic a fost vorba de realizarea unui sistem informatic de transmisie, cu echipamente speciale şi reţele prin care să se poată accesa Serviciul de Telecomunicaţii Speciale chiar din sediul Primăriei. Investiţia în fiecare din cele trei comune a costat câte 3.000 de lei plus un abonament lunar de 140 de euro pentru această conexiune specială. „Specialiştii firmei de telecomunicaţii au instalat fibra optică şi echipamentele. Apoi cei de la STS au venit şi ne-au făcut setările echipamentelor pe canalul securizat dorit“, spune primarul din Hilişeu Horia.

Apoi autorităţile locale, după achiziţionarea echipamentelor şi plata abonamentelor au încheiat un protocol cu APIA, prin care un funcţionar vine în fiecare comună şi introduce prin acest sistem informatic toate datele fermierilor. „Există o parolă specială, fiindcă este vorba despre canale securizate, prin care sunt transmise către APIA informaţii personale pe baza cărora sunt întocmite dosarele pentru subvenţie“, mai spune edilul din Hilişeu Horia.

Fermierii din cele trei comune sunt foarte mulţumiţi de această investiţie, care este folosită patru luni pe an, atunci când se depun documentaţiile pentru diferite forme de subvenţie. Numai în Hilişeu Horia sunt peste 500 de fermieri care primesc subvenţie. În total sunt peste 1.800 de fermieri în cele trei comune. „Avem 500 de locuitori care beneficiază de subvenţii. Un funcţionar APIA vine chiar în comună şi întocmeşte dosarele, transmiţând datele fermierilor prin acest sistem“, spune Butnaru. Fermierii sunt programaţi şi nimeni nu stă la coadă.

Transmisia are loc în sediul Primăriei, lucru benefic, spun autorităţile, fiindcă în acelaşi loc există şi Registrul Agricol, dar şi alte servicii care-i pot ajuta pe loc, pe fermieri cu diferite documente în caz de nevoie. „Mergeam şi stăteam şi câte trei ore. Pe lângă drum. Dacă uitai ceva era jale, altă zi, alte ore pierdute şi aşa mai departe. La oraş ţi se face foame, mai mănânci, mai serveşti o cafea. Trebuie să te adăposteşti dacă este frig, ploaie“, spune un fermier din Hilişeu Horia.

Conducerea APIA este mulţumită la rândul ei de acest protocol, în condiţiile în care, la filiala Dorohoi a instituţiei, de exemplu, şase angajaţi aveau de rezolvat dosarele a mii de fermieri din comunele arondate. „Majoritatea fermierilor din comunele limitrofe sunt oameni în vârstă şi nu au posibilitatea foarte bine să se deplaseze până la noi. Scutesc timpul şi banii. Iar datele lor sunt în siguranţă“, spune Elena Lăzăruc, director APIA Botoşani.
Sursa: adev.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page