CulturaImportantLocal

LOCAL | Trofeu câştigat de o trupă din Botoşani

Trupa Icarus din Săveni a câştigat aseară trofeul festivaului “Nada Florilor”, ediţia a II-a. Concursul Național de Folk pentru Tineret a avut loc la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, acolo unde pe scenă au ma urcat concurenţi din Suceava, Neamţ, Bucureşti, Dorohoi, Tulcea, Suceava şi Bacău. Botoşănenii au zdrobit concurenţa, şi au impresionat juriul format din artişti de muzică folk, în frunte cu preşedintele juriului, folkistul Doru Stănculescu.

Povestea spune că de la Nada Florilor, nu poți pleca decât mulțumit, așadar, am prins și noi cel mai mare și mai frumos pește, cum rar întâlnești – Trofeul Festivalului”, au precizat membrii trupei Icarus, Andrei Cicioc și Bogdan Pinghireac.
În urmă cu mai muţin de o lună, formaţia a mai pus mâna pe un premiu important, Trofeul Festivalului Castanilor de la Ploieşti.

Trupa Icarus are un palmares impresionant, câştigând premii pe bandă rulantă, la toate festivalurile la care participă. Specialiştii în domeniu văd un potential uriaş în cei doi săvineni, şi le prevăd un viitor strălucit în muzica folk.

DSCN9031 DSCN9032 DSCN9082

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page