ImportantLocal

LOCAL | Trei șoferi din Botoșani s-au ales cu dosare penale. Vezi pentru ce!

Duminică, în jurul orei 15.20, C.M. de 43 de ani, din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Tocileni.

Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeaşi dată, în jurul orei 23.25, G.C. de 40 de ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,76mg/l alcool pur în aerul expirat.

Luni, în jurul orei 18.50, poliţiştii au oprit în trafic, pe drumul judeţean D.J.282 B, pe raza oraşului Flămânzi, un autoturism condus de P.P. de 31 de ani, din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page