ImportantLocal

LOCAL | Trei persoane au căzut într-un bazin. Un bărbat a murit!

Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi astăzi, puţin după ora 13.00, să intervină pentru scoaterea unei persoane căzute într-un bazin adânc de cca. nouă metri, aparţinând Staţiei de Epurare din oraşul Săveni.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje aparţinând Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale, dintre care una de prim ajutor, precum şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă din localitate.

La sosirea gărzii de intervenţie, s-a constatat că în bazin se aflau trei persoane, dintre care două erau inconştiente, fiind suplimentate forţele şi mijloacele de salvare şi prim-ajutor.

 Două dintre victime au fost scoase din bazin la câteva minute după sosirea salvatorilor. Este vorba de doi bărbaţi, unul de 38 de ani, celălalt de 46 de ani. Bărbatul de 46 de ani era inconştient. Acesta şi-a revenit după ce cadrele medicale aflate la faţa locului i-au acordat primul ajutor calificat. Ulterior, cei doi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru scoaterea celui de-al treilea bărbat, în vârstă de 61 ani, pompierii au intervenit mai bine de o oră.  Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitate, fiind declarat decedat. Misiunea a fost extrem de dificilă din cauza spaţiului îngust unde acesta era captiv şi existenţei gazelor toxice în interiorul bazinului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page