ImportantInfractionalLocal

LOCAL | Trei copii cu două raţe au dat nas în nas cu un echipaj de jandarmi

Trei copii, care în seara zilei de luni, 15 februarie a.c., au sustras două raţe din curtea unei locuinţe de pe strada A.I.Cuza din oraşul Săveni, au dat nas în nas cu un echipaj de jandarmi, la mai puţin de 100 de metri de locuinţa respectivă.

Comportamentul lor a dat de bănuit jandarmilor şi, când aceştia au vrut să-i întrebe ce au învelit într-un hanorac şi transportă cu atâta grijă, cei trei au rupt-o la fugă, fiind însă în scurt  timp ajunşi din urmă şi conduşi la sediul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Săveni.

Deoarece sunt minori, doi dintre ei abia împlinind vârsta de 14 ani, iar cel de-al treilea fiind chiar cu un an mai mic, părinţii lor au fost chemaţi să asiste la întocmirea actelor procedurale de către oamenii legii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Raţele care umblau libere prin curte ,,le-au făcut cu ochiul”, iar banii pe care sperau să îi obţină din vânzarea înaripatelor i-au motivat suficient de mult încât să sară gardul şi să le prindă.

Related Articles

One Comment

  1. DA iuti de minte jandarmii astia ma. Se pricep la rate nu gluma.Numa ca la ce-i care vand tigari di contrabanda nic.In piata Saveni c-am din cinci in cinci metri contrabandistii: tigari tigari ,dar ei fiind asa de iuti de minte, creca percep mac,mac,mac.No io zac ca pentru o asemenea realizare a jandarmeristilor ca au depistat o asemenea mare hotie ,sa fie evidentiati in fata frontului ,inaintati la grad de colonel cu care ocazie sa fie numiti prin ordin presidential comandanti de batalioane de jandarmi.Prezidentul iohaaanis sa le dea ordinul steaua Ro. in grad de cavaler cu sabie si baioneta.haha mac mac mac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page