EvenimentImportantLocal

LOCAL | Tragedie evitată! O lovitură de topor a făcut diferenţa dintre viaţa şi moarte

O lovitură de topor a făcut aseară, la Roşiori (comuna Răchiţi), diferenţa dintre viaţa şi moarte. Atât a lipsit ca un localnic, care tăia lemne în gospodărie, să producă explozia unui proiectil încastrat într-un butuc. Lama toporului a secţionat muniţia, între tub şi încărcătură. Dacă lovea cu toporul partea din faţă a proiectilului, putea iniţia explozia.

Pericolul ar fi fost mult mai mare dacă acel butuc ar fi fost introdus în sobă, pagubele puteau fi devastatoare.

Solicitaţi să intervină, pirotehnicienii botoşăneni au stabilit că este vorba de un proiectil  cal. 26 mm AA, în perfectă stare de funcţionare.

Muniţia a fost ridicată şi transportată în poligonul de la Copălău în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Pirotehnicienii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page